Celălalt

Singurătatea te face mai puternic sau îţi face plăcerea să sune a orgoliu?
N-aud ceaţa din spate, mi-e prea somn pentru marea din faţa şi am ochii prea mici pentru tine. Mi-am împachetat gândurile şi nu mi-am luat mintea cu mine. Te aud, dar nu mai contezi, eşti acolo şi-mi cunoşti liniştea. Mi-ai avut mângâierile şi ţi-am avut somnul. Şi al meu a fost al tău, şi tu nu eşti al ei aşa cum doar ea a fost a lor. Eu a ta şi tu al nimănui...
Îmi sprijin privirea pe lung şi văd doar latul.
Aud ecoul gândurilor. Nu-l desfac doar ma invârt, îl privesc şi-mi zic bine ai venit. Nu răspunde, dar mă lasă să mă întind, e doar jumate deschis.

Visul

Se pierduse în noapte de destul timp incât să doarmă dusă după strania senzaţie de beţie ce o copleşise. Un zgomot adânc de sticlă îi luminează faţa. Reacţia vine intârziată cuprinsă probabil de absurdul oniricului. Caută dar nu găseşte prin visul profund.. Linişte.

Balthazar: Hey, unde pleci?! Mai stai! Esti mişto aşa naucă !

Tatiana: E noapte şi visez! Sunt departe oricum! Mai bine plec!

B: Hai stai, vreau să facem sex!

T.: Aşa pur şi simplu ? vrei să facem sex, să mai stau ca tu vrei să facem sex?!

B: Mda.. e oarecum natural, e ca şi cum mănânci cu cineva.... ştii cum urăşti mereu să mănanci singur., sau cum uneori iţi place să dormi cu cineva...probabil că e vorba doar de senzaţia de realitate, de ce nu poate fi tratat şi sexul cu la fel de multă lejeritate? E o acţiune naturală... ca să nu mai vorbim despre primordialitatea nevoii.

T: Băi, esti mişto! Doar că tu uiti un detaliu, eu visez, realitatea mea e în altă dimensiune, să faci sex cu mine acum e la fel de inutil şi banal ca şi o labă. Aşa că poţi să mănânci singur, să dormi singur şi să-ţi faci o sănătoasă labă... e natural!

Clinc clanc! Ochii i se mişcă haotic, în vis primeşte coletul lui Balthazar. E o cutie mare şi roz , cu o fundă mare şi roşie , indepărtează uşor funda şi o deschide, e plină ochi de prafuri albe , peste morman un bileţel : "sunt chestii legale nu te panica! Enjoy!”

Parfumul vanitatii

Parfumul

Si bobocii infloresc. Toti. Intunericul de-a doua zi nu le ineaca mirosul, ii strange intre zeci de foi ce candva vor fi colorate. Picura in mii de cercuri, iar ei se adapa sadic sporindu-si miresmele. Cresc temeinic vrajindu-i pe mirositorii naivi. Ce copii! Lipsa oamenilor de experienta este satisfactia lor cea mai mare. Atingerile lor timide si interjectiile suave le sporesc vanitatea facandu-i si mai mari si mai rosii si galbeni si violet si purpurii. Eternitatea culorilor e a lor si se apleaca gingas sub puterea lor. Nu se lasa purtati de vant, iar vantul nu le poate captura mirosul nici macar intr-o plasa de fluturi. Starnesc aerul din jur cu miscarile petalelor crescande. Aerul se incordeaza dar nu se opune luat prin surprindere de delicatete. Invaluiti in catifeluri nemaintalnite plutesc in dansuri lascive deschizandu-se spre a fi admirati. Inca nu-si dezgolesc pulberea aurie, sunt inca boboci. Si noaptea le gadila iar coditele si le sopteste povesti, iar ei, ei chicotesc in zarva greierilor. Spre dimineata se inclina usor sub greutatea luminii crepusculare. Picuri mari si mici ii ating infrigurandu-i, se simt aproape cuceriti de invazia stranie a diminetii. Dar roua capituleaza in fata primei raze de soare... Focul rotund al amiezii ii face sa-si expuna pentru prima oara desavarsita transformare. Se deschid si nu se lasa culesi, doar se arata.

Vanitate

Dorintele barbatilor de putere sunt ca tepii trandafirilor. Cresc pe cele mai catifelate codite, cuceresc cele mai inalte tulpini si protejeaza cele mai obscure frumuseti. Nici ei nu stiu care le e menirea, cresc mari si ascutiti, isi indreapta taisul spre directii concrete dar nu tintesc nimic, se intind spre abisuri incercand sa cucereasca infinitul gandului: dar de ce exist?! Sunt lung si lat si intep si tai, si ele stau toate acolo sus, danseaza, se fac, se desfac si se stiu doar intre ele , acolo sus.

Zgarie nopti

Am gasit pe foi povestea. Erau 7 si scrise ingrijit , cu litere apasate parca voit puse la pastrare. Cu literele negre si rotunde ca un dor permanent purtat intr-un colt de memorie .
Si acum noaptea e jumate , tu visezi si in vis noaptea ta e a mea. Mi-ai pierdut leaganul, nispul din parc nu mai e... le-ai adunat toate visul tau... care e mereu al meu. Nici o carte nu se inchide , cuvintele-ti rasucesc si-ti sfredelesc mintea pana copertile devin tot mai lungi si mai late. Oare cate pagini are cartea mea, cate sunt rescrise?
Noaptea asta zgarie. Mazgalesc cuvinte pe plastic in loc sa-mi alint foile cu ganduri intortocheate.
Ma indoi si ma inec in apa noptii

Colivia

Am cantat drumul noptii spre tine. Atat de strain sa-mi prinzi mana-ntr-a ta, atat de simplu.
Fiecare clipa acolo te poarta tot mai departe. Aproape ca-i simt ei buzele, sub pleoapele tale larg inchise. Fierbi. Zbori si arzi . Esti dorinta si regret, te sufoci intr-o imbratisare si nici nu simti. Captiv intre doua lumi: a ei si fascinatia luminilor. Taceri sincronizate. Iti prind privirea si cred. Ezitare. Am pierdut drumul spre casa.
Sunt doar o poveste mai departe.

Inventeaza-ma.

Lacul

Ma-nvelesc cu amintirile imbratisarilor trecute. Un strigat surd inghite corpul descoperit de prea multe nopti. Luna e oarba, noaptea muta, marea nu-mi mai astupa de mult haloul nesuferit al singuratatii...
Inec si rastorn orice parere de rau, impletesc si adun toate regretele.
Undeva un drum s-a innodat hotarat sa ramana intortocheat
Bratele cerului sunt prea modest alungite catre sentimente inexistente.
Sunt vid, nu ma atinge nimic, nici macar nemultumirea

Furtuna

Vantul mi-a dat pagina... Nici nu a contat greutatea ochelarilor incetosati, s-a intors si gata.
Nu-i nici un secret, nici o poveste noua... asteapta sa fie scrisa.
Vine si se-ntoarce, nu se hotaraste daca sa intre sau sa plece, mi-aduce miros de tei. si-atat!
Imi lasa-n coltul geamului fericirea noptii