Tocurile, rochia cu flori transparente şi ciorapii negri, toate vertical aliniate in faţa uşii tale. În spatele ei, faţa ta cu gura orizontal aşezată, implacabilă şi rece.
T: - Hai, pupă-mă!
E: - Mă plictisesc, hai să mergem! Vreau să aud cântecul pe drum, şi tu, langă mine, să-nţelegi că doar soarele mă mai face bine de acum încolo…. Şi în plus, nu te-ai săturat de toate astea?! Nu înebuneşti să-ţi piveşti mereu gândurile ciocnindu-se neîncetat de aceiaşi pereţi galbeni şi bătrâni?
T: - Nu ies, n-am chef!
E:- Nimeni nu mai e diferit zilele astea, şi toti se cred speciali, iar tu, tu insişti să rămâi prizonierul poveştilor nescrise! Hai afară! Hai să-I vezi cum sunt de mulţi, coloraţi şi identici şi cât sunt de plictisitori şi… of! Chiar nu are sens să mai insist, nu vrei, stiu, o fumez şi plec.
T:- Aşa sunt oamenii, de parcă n-ai aflat asta până acum.
E:- Aşa eşti şi tu , de parcă ai fi mai mult decât ei!
T:- Şi eu sunt aşa, nici n-am zis altfel!
E:- Hai, pupă-mă!
