Asteptam ... sa ajung acasa si ca de obicei in mintea mea se derulau tot felul de povesti, idei, cum ar fi daca ar fi ... cautam pe cineva... in mintea mea. Nu imi intorceam privirea .... asteptam.
Printre toate gandurile mele imi atrage totusi atentia... cobora scarile cu ochii plini de cautare... era evident ... si ea cauta pe cineva! Doar ca ea cauta asiduu cu ochii larg deschisi ... eu, doar in mintea mea, cautam.
Nu puteam sa nu ma uit la ea... imi atragea privirea ca un magnet... de parca EU as fi cautat-o pe ea... si intr-o clipa ma aud urland in mintea mea: Nu mai cautaaaaa! Nu asa, nu acum! de ce iti rotesti privirea ca o moara sperand ca ai sa-l gasesti acum si aici!
Era draguta, cu cizme joase verzi si o geanta mai mare decat tot corpul ei aruncata pe un umar, atarnandu-i pana aproape de genunchi... nu puteam sa nu ma uit la ea, cu urletul muzicii din casti in urechi si cu ochii atintiti asupra ei... probabil aratam suspicios de curioasa.
Ea cauta in continuare facand pasi grabiti la stanga la dreapta cu ochii atintiti asupra scarilor ce se derulau in fata ei...
In timp ce analizam cautarea disperata a fetei ma aud din nou urlandu-mi in cap de parca incercam sa o conving telepatic: Nu mai cautaaa! Nu vine niciodata cand vrei tu sa vina! O sa vina cand o sa vina... cand nu o sa astepti tu sa vina! Macar prefa-te ca nu-l cauti ... asa ca mine!
Urletele din mintea mea se intrerup brusc din cauza privirii ei care se fixeaza undeva in multime dincolo de scarile ce curgeau acum pe langa noi.
Unde, unde? si in mod ciudat... desi eu nu cautam pe nimeni, decat in mintea mea, ma aplec sa vad ce vede ea, sa gasesc ce a gasit ea, doar ca dintr-o data EA incepe sa paseasca rapid prin multime indepartandu-se.... muzica racnea in continuare in urechile mele si in mintea mea urla curiozitatea... asa ca fara sa realizez, ma vad strecurandu-ma printre oamenii care aratau acum ca niste umerase imense- urmandu-i indeaproape pasii grabiti.
Unde se duce asa grabita?! Pe cine a vazut?! L-a gasit?! Oare chiar l-a gasit?! Si daca l-a gasit... oare l-am gasit si eu... nu, nu se poate eu nu-l cautam, nu-l asteptam... decat in mintea mea.
Ma opresc brusc... un perfect necunoscut ma privea prea atent ca sa nu-mi atraga atentia! Ma opresc si imi dau seama ca o urmaream... daca cineva ne-ar fi privit pe amandoua- si cred ca acel perfect necunoscut o facea- am fi parut cel putin dubioase.
Nu stiu daca l-a gasit... m-am oprit si am pierdut urma fetei grabite sa-l gaseasca...
M-am oprit ca sa continui sa caut in mintea mea... doar acolo, pentru ca eu stiam ca nu apare decat atunci cand nu caut... poate stia si ea, dar ea poate a gasit!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu